Mirela Vaida și-a făcut debutul în televiziune încă din anul doi de facultate. Vedeta a vorbit despre începuturile carierei sale și despre salariul pe care îl avea la vremea respectivă.
Mirela Vaida a fost mereu în lumina reflectoarelor, o fire dezinvoltă și mereu pregătită să dea replica, vedeta a primit pe mână o emisiune live încă din anul doi de facultate. Aceasta a ocupat mai întâi poziția de reporter, iar datorită farmecului personal a fost promovată destul de repede.
Așa că primul job serios al Mirelei Vaida a fost ca prezentatoarea la o emisiune live, un matinal. Mai mult, pentru prestația ei primea o sumă considerabilă de bani, cu mult mai mare ca salariu mamei sale, care era profesoară. (CITEȘTE ȘI: MIRELA VAIDA A GĂSIT EXPLICAȚIA: ”UITE, DE AIA NU SLĂBESC ÎN VECI!” CE A PUTUT SĂ FACĂ ÎNAINTE DE VOT VIDEO)
„În anul doi de facultate mi-a venit primul job. M-au chemat să dau probe pentru reporter. Şi mă ştii ca eu sunt guralivă, eram şi studentă la Drept. Îmi plăcea să mă aud. Aveam nervii tari. M-au promovat destul de repede şi am ajuns să fac o emisiune destul de lungă, de matinal. Toată viaţa m-a urmărit emisiunea în direct. Nu s-au lipit de mine emisiunile înregistrate”, a declarat actrița pentru Ok Magazine.
Mirela Vaida a fost atrasă de televiziune și a știut că asta vrea să facă, mai ales că beneficiile primului job au surprins-o complet. Vedeta își amintește că era foarte mândră că în fiecare dimineață o mașină venea să o i-a din fața căminului și că avea din prima un salariu mai mare ca cel al mamei sale. (VEZI ȘI: MIRELA VAIDA A SCĂPAT DE SOACRĂ ȘI DIRECT ACOLO S-A DUS: ”ARE MÂINI DE AUR. A VENIT DIN INDONEZIA”)
„Venea maşina de la televiziunea la care lucram şi mă lua de la scara căminului. Cine mai era ca mine, aveam maşină cu şofer. Şi câştigam o grămadă de bani, 1.400 de lei astăzi. Mama era învăţătoare şi avea doar 1.000 de lei. Eram foarte mândră. Cu banii aia mi-am luat şi primul apartament, în rate, la care plătim şi acum”, a mai declara Mirela Vaida.